Nu știu dacă pot să spun că mi-a fost vreodată cu adevărat ”teamă” de vorbitul în public, dar mi-a fost cu siguranță mereu teamă de capacitatea de a-mi sintetiza haosul din căpșor într-un discurs structurat. Chiar și în scris, uneori am impresia că nu reușesc să-mi pun în ordine gândurile în așa fel încât să comunic ce am în minte. Mă pierd în detalii utile și inutile.
Și știi că atunci când nu mai reușești să ajungi unde voiai, te pierzi, îngheți și îți vine să dai birt cu fugiții în fața unui public care nu înțelege…ce s-a întâmplat?! Eu am pățit-o. De multe ori.
Vineri am participat la cursul Amaliei Sterescu: Mastery Public Speaking by Public Speaking School. A fost ceva spontan și neplanificat, dar din experiența mea de viață, lucrurile astea au fost cele care mi-au adus, de cele mai multe ori, fie experiențe extraordinare, fie momente inedite.
Cine participă la astfel de cursuri?
M-aș fi așteptat să găsesc acolo o gașcă de oameni timizi (evident) și nesiguri pe ei (așa cum mă simțeam și eu legat de ce scriam mai sus), fără foarte multă experiență de viață, care încearcă, curajoși, să mai scoată capul din carapace. N-a fost așa. Am fost surprinsă.
Am fost surprinsă să mă regăsesc printre cercetători în genetică de la care am aflat că savanții români de la Insitutul de Cercetare Genetică au reușit, înaintea celor de la Harvard, să testeze un remediu pentru diabeticii care riscă să le fie tăiate picioarele din cauza circulației slabe. Și a fost un succes.
Am fost surprinsă să găsesc contabili experți care și-au făcut curajul să-și schimbe statutul de angajat și să treacă la antreprenoriat.
Am fost surprinsă să găsesc profesioniști cu 15 ani în vânzări. ÎN VÂNZĂRI, oameni de la care te-ai aștepta ca vorbitul în public să vină…natural, nu-i așa? Ei bine…
Și băieții profesioniștii plâng se tem câteodată.
Mulți oameni cu experiență serioasă și know-how se confruntă cu problema asta. Dar ăsta e și motivul: pentru că suntem oameni înainte de orice specia
lizare de pe cartea de vizită. Și e, într-un fel, reconfortant să vezi că vorbitul în public este o provocare cu care se confruntă chiar și cei mai buni. 🙂
Te face să realizezi că, in the end, este vorba despre exercițiu și muncă. Asta am învățat de la Amalia.
You don’t just get it. You have to work it. Improve it. Constantly practice it.
Și da, sunt și mulți cărora Public Speaking-ul le vine natural, dar asta nu e sucifient, iar asta este doar unul dintre lucrurile cu care am plecat:
- Talk-urile alea geniale de la TEDx sau discursurile lui Obama, sau orice speech bun pe care l-ai arăta mai departe și altora, are în spate, cel mai probabil ”4, 5 ciorne mototolite și aruncate la gunoi, cel puțin 6 repetări în oglindă și un reserach legat de oamenii pentru care a fost scris” says Amalia.
- Cei mai buni au avut nenumărate experiențe mediocre, dar fără de care nu ar fi ajuns unde sunt astăzi.
- Cei mai extrovertiți speakeri au fost, de cele mai multe ori, timizii aceia din colțul sălii care, în cele din urmă, și-au făcut curaj și au pus piciorul în prag.
Închei cu o chestie pe care mi-am amintit-o din autobibliografia lui Al Pacino:
Cel mai bun actor, muncește pe brânci până să scoată scena aia genială de 5 minute. Al spunea că avea replici pe care le repeta, nu de 6 ori, nu de 10, ci de 200 de ori până să fie mulțumit de ce-i ieșea.
