6 km. 6 km  și iar începe: tendoanele de la piciorul meu drept încep să facă gălăgie. Cu asta îmi confirm ipoteza și mâine first call: ortoped.

E 19:15 dar încă nu s-a întunecat complet. Cu ocazia asta, mă așez pe malul lacului și încep să scriu pe telefon rândurile pe care le citești tu acum.

Sunt 3 săptămâni de la ultimul power-jogging și azi e a treia oară când am încercat o revenire ușoară, de câțiva kilometri.

Încă nu știu care e problema, știu doar că e foarte probabil să fie o tendinitã, dacă e să mă gândesc la simptome și la faptul că am mai avut în trecut. Voi vedea. Până atunci, mă frustrează puțin pauza asta neplanificată și faptul că a trebuit să-mi anulez semi-maratonul din weekendul viitor, dar m-am consolat cumva cu Shoe Dog – bibliografia lui Phil Knight – fondatorul Nike.

Mi-a plăcut maaaaaxim și m-am regăsit în repetate rânduri în aventurile și memoriile lui, lucru care mi-a dat un boost de încredere foarte bun.

Apoi, ieri seara s-a întamplat iar o chestie foarte tare. O coincindență de-aia pe care o simți cu vibrații de goose bumps. 😀

Era duminică seara: Stăteam în pat cu laptopul în brațe și voiam să scriu un articol recenzie a bibliografiei lui Phil, dar îmi lipsea doza aia de inspirație.

Florence: Hei, nu ai chef de un film?
(…)
Eu: …Ba da…Și așa nu sunt în stare să scriu nimic acum.
F: Ce vrei? Comedie sau inspirațional?

Sincer, aveam chef de o comedie sau ceva brainwash oricum, după ultimele zile de brainstorming, dar eram în “whatever mode” on așa că…

Eu: Ce vrei tu. Alege ceva, pană atunci poate scot măcar intro-ul la recenzie. ??‍♀️

…după vreo 15 minute.

F: Am găsit două inspiraționale.


(…oh well…:)) mna bine, let it be…

F: Ăsta primul e cu un tip care a renunțat la toată averea lui ca să meargă și să traiască în Alaska, iar al doilea se numește Without Limits și e ceva legat de un atlet.
E: Hiiiiii! Da, da, daaa, ăsta, ăsta! Pune-l!

Cred că am început să dezvolt o afinitate pentru atleți în ultima perioadă.:))

Începe filmul: o cursă olimpică de alergare de 10.000 de metri cu focus în slow-motion pe un tip blond. La jumătatea cursei le luase deja fața tuturor celorlați cursanți, cu un avans de aproximativ 200-300 de metri.

(Distanță foarte mare în alergare, într-o cursă de 10.000 km, pe utimii 1000 de metri)

…și avea o atitudine de “je m’en fiche”…aaaai!:D

Analizam detaliile și schițam un zâmbet cu jumătate de gură. Eram cu gândul la ale mele planuri.

Apoi a început intro-ul:

“…he seemed unstoppable, with an overflowing energy and strenght he began, as usual, with his signature start. Overcoming one by one all the other athlets. Pre was advancing faster and faster.”

A: Ce!? Ce Pre?!
Tresar la descrie și mă apropii puțin de display ca să fiu sigură că am înțeles bine.

“…It seems that Bowerman proves one more time that he knows how to train these boys better than anyone else!”

Eu: Bowerman!? Nuuuuuu creeed! :)) Omg!
Florence: Ce-ai măi!? Ma sperii!

Am mai lăsat filmul să meargă circa 10 secunde ca să-mi confirm povestea, apoi am pus pauză ca să-i explic lui Flori despre ce este vorba.

Pentru cei care nu știu, Nike e cumva brandul meu de “corason” din mai multe motive, iar în ultima perioadă focusul meu s-a orientat spre tot ce înseamnă el: cultură, istoric, producție, how did everything start?

De o săptămână am terminat și Bibliogafia de care vă spuneam mai sus, iar ca să înțelegeți mai bine de unde entuziasmul meu cu filmul, Steve Prefontaine, personajul din film este nimeni altul decât primul atlet de alergare Nike, sufletul companiei și feblețea fondatorilor. Era practic, a rising star în atletismul Americii din anii 1970 și printre alergătorii care au purtat primele modele Nike.

Growing along with a world-wide brand to be.

 

Pre a câștigat primele curse olimpice încălțat în Nike-uri și a fost primul runner – ambasador de brand, pe vremea pe când compania abia își scosese logoul la uscat, de la print.

…iar Bowerman, Bill Bowerman, legenda, creatorul nebun și unul dintre cei mai buni antrenori de atleti olimpici, este nimeni altul decât co-fondatorul Nike. Creatorul primelor modele de running shoes, primelor prototipuri si primelor succese și, evident, designerul celebrilor pantofi de alergat cu talpă “gofrată”. ?

Care erau șansele ca Flori să aleagă fix filmul ăla dintre altele o mie? Filmul despre povestea unuia dintre cei mai iubiți atleți Nike, un film despre dedicare și nebunia unui sportiv care prefera să alearge cu picioarele sângerânde (la propriu), decât să iese pe locul doi.

Un film despre co-fondatorul Nike, privit din perspectiva unui antrenor cum toți ar trebui să fie. Un film despre care nici nu știam că există și, totuși, there I am watching it.

Nu cred în coincidențe, dar cred în lucruri care sunt menite să se întâmple ca urmare a acțiunilor noastre. Cred că o viziune clară și proiecțiile puternice pe care mintea ta le generează și le dorește transformate în realitate, devin realitate.

Bottom line

I’m missing a lot of answers and I don’t always know if I ask the questions in the right way, but If there’s one thing I’m sure about is that I’m definitely going places to find them all!

Te încurajez sã faci la fel!

P.S. Dacă cunoști un App developer bun, caruia poate îi mai plac și sporturile (nu e neapărat) te rog spune-mi și mie! Promit să mă revanșez.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.